“c@rte în sate”. Caravană de lectură pentru copiii din munții Vrancei

C@rte in sate Andreiasu _3419

Copiii din peste 20 de sate din comunele montane ale județului Vrancea vor fi vizitați în această vară de o caravană de promovare a cărții și lecturii care le va duce în dar cărți, povești dar și vești despre lume și sfaturi despre viață.

Asociația „Eu, tu și ei” Focșani derulează în perioada iulie – octombrie proiectul culturalc@rte în sate. Ateliere de lectură pentru copiii din satele munților Vrancei” care și-a propus să apropie elevii din zonele dezavantajate din punct de vedere cultural de cultura scrisă și să le stimuleze apetitul pentru lectură și cunoaștere prin organizarea unor ateliere creative, educative şi recreative, care au în centrul lor cartea. Caravana va poposi în satele comunelor Andreiașu, Reghiu, Vintileasca, Spulber și Păulești pe parcursul lunilor iulie, august și septembrie.

Proiectul cultural c@rte în sate este cofinanțat deAdministrația Fondului Cultural Național iar partenerii județeni suntBiblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu”,Inspectoratul Școlar Județean Vrancea șiClubul de jurnalism și implicare civică Tineret în (re)acțiune.

 c@rte in sate IMG_3397

Silvia Nichita, manager al proiectului c@rte în sate:

“Într-o societate din ce în ce mai debusolată, copiii și tinerii, mai ales cei din mediul rural, au nevoie de modele pozitive pe care să le urmeze. În zonele rurale, mai ales în cele îndepărtate de oraș, nu există, din păcate, servicii publice de natură educativă, culturală pe perioada vacanței de vară, iar copiii sunt adesea excluși din planurile autorităților. Prin aceste ateliere le oferim o oportunitate de învățare chiar la ei în sat. Aducerea unor profesori noi, a unor bibliotecari, scriitori, voluntari din rândul elevilor de liceu va avea un impact benefic asupra copiilor și îi va încuraja să se dezvolte, să își lărgească orizonturile. Atelierele, la care copiii vor avea acces gratuit, sunt o combinație de lectură, joacă, socializare și învățare pe parcursul vacanței de vară, cu continuitate pe parcursul școlii, prin înființarea unor cluburi de lectură în școli.”

Despre atelierele c@rte în sate

 

Bazat pe principiile literației, proiectul c@rte în sate le va stimula copiilor și adolescenților apetitul pentru lectură, pentru explorarea și înţelegerea textului scris, precum și interesul pentru carte. Specialiștii și voluntarii implicați îi vor ajuta să analizeze, să înțeleagă ceea ce citesc, să gândească critic și să redea coerent informaţiile lecturate. Astfel își vor îmbunătăți randamentul școlar și social, vor fi mai toleranți și vor fi încurajați să aprecieze cultura, arta, valorile locale.

Atelierele de lectură se doresc o întâlnire a copiilor cu cartea într-un decor inedit,în apropierea unor monumente culturale sau ale naturii. În acest context, proiectul și-a propus racordarea comunităților locale la realitățile României contemporane în contextul centenarului Marii Uniri. În cadrul atelierului cu tema Istorie cei mici vor afla poveștile unor copii sau tineri eroi care au căzut în timpul Primului Război Mondial, cum ar fi Măriuca Zaharia sau Gabriel Pruncu. Cu copiii din Păulești ne vom întâlni la casa Babei Vrâncioaia, unde vom vorbi despre legendele locale, dar și în grădina casei unde a copilărit marea actriță Leopoldina Bălănuță. La Vintileasca,unul dintre ateliere se va derula, la propunerea copiilor, la monumentul natural Pietrele Fetei, “două stânci mari ce răsar, ca din senin, în mijlocul pajiștii”, despre care Alexandru Vlahuță scrie în România pitorească.

c@rte in sate la Vintileasca

Credem că în acest fel copiii cu care lucrăm vor dezvolta o percepție pozitivă faţă de lectură, o vor privi ca un lucru relaxant, interesant, nu ca obligaţie şcolară formală. Iar pe termen lung proiectul nostru și-a propus, între altele, creșterea vizibilității bibliotecilor publice și o mai mare implicare a comunităților locale în susținerea copiilor cu potențial.

 

Lasă un răspuns