Director și redactor-șef al revistei Art Out, istoric de artă, curator și jurnalist, Laura Lucia Mihalca este în primul rând un sensibil și profund artist plastic. Atunci când nu pictează, Laura este fie campion la scrabble, fie cu cortul pe munte. Mai demult a participat și la cenacluri și a avut o intensă activitate literară. Acum se dedică jurnalismului cultural. Îi plac mirosul de scorțișoară, acordurile de fado, versurile lui Borges și borșul acru al bunicii. Nu îi plac ploile lungi și dese, apusurile, pentru că se sfârșesc, și visele care se termină pentru că sună ceasul.

Laura Lucia Mihalca participă în cadrul expoziției ,,Steaua Mării – Ipostaze ale Maicii Domnului’’ cu două lucrări: ,,Meteorele’’, din cadrul ,,Rugăciunii formelor’’, și ,,Lumina lumii, cerul la Înviere’’.

Mihai Moldoveanu: -Ce este visul pentru tine? Dar pictura?

Visul este cea mai frumoasă călătorie posibilă, şi aceasta poate pentru faptul că noi suntem, constient sau nu, regizorul acelor cadre: personajele le împrumutăm din realitate, temerile şi emoţiile de tot felul de asemenea, prin prisma celor trăite: imagini vizuale, auditive sau kinestezice ale vieţii cotidiene.
Pictura este graniţa dintre vis şi realitate, artistul alegând în faţa căreia dintre porţi sa se plaseze. Cromatica frumosului, pictura dezvoltă spiritul şi poate exalta sufletele, având puteri terapeutice de multe ori. În final, pictura este necesarul de culoare care ne face viaţa mai frumoasă.

-Ce genuri și tehnici ale artei ai abordat până acum?

Până acum am activat preponderent în zona picturii şi a graficii, am bătut la porţile fotografiei, iar în liceu am studiat ceramica şi am avut încercări şi experimente în zona gravurii şi a designului de obiect (bijuterii).
În liceu, preferam tempera. După, nu m-am mai putut despărţi de culorile de ulei şi de pânze. Am folosit uneori şi culorile acrilice.
În copilărie, am pictat şi icoane pe lemn (lucrate cu tempera).
Lucrările de grafică obişnuiesc să le lucrez cu tuşuri sau baiţuri, în combinaţie cu acuarela sau pastel.
Colajul îmi place foarte mult, este o tehnică care mă provoacă la un alt tip de exprimare, care vizează mai mult dialogul texturilor.

– Care sunt pictorii care te inspiră cel mai mult?

Sunt mai mulţi: Monet, Van Gogh, Kandinsky, Klimt, Dali.
Din pictorii români aş numi pe Luchian şi pe Theodor Aman. …Şcoala veche, cum s-ar spune.
Artiştii contemporani români cu care rezonez sunt Dorel Zaica şi Ştefan Câlţia.

– Între Picasso și Rubens, ce ai alege și de ce?

Grea şi ciudată alegere, anacronică, dar dacă tot trebuie să aleg: Picasso. Pentru experimentalism, pentru stilurile diferite abordate de-a lungul parcursului său, pentru faptul că oricat apreciez “monştrii sacri” ai artei, nu mă regăsesc, nu rezonez direct cu lucrările lor, ci doar prin prisma pasiunii pentru istoria artei.

-Te gândești să activezi și în alte paliere ale artei?

Da, mai mereu. Am realizat schiţe pentru colecţii de design vestimentar şi de obiect, dar şi pentru accesorii şi bijuterii. Îmi doresc să lansez o linie de mobilă unicat: mobilă pictată, păstrând linia şi stilul din pictura mea. Am în gand şi o expoziţie de ceramică.
Am în plan şi proiecte de regie şi scenaristică de teatru şi film. Sunt multe.
Unele sunt în stadiu de schiţe si plan, altele sunt mai evoluate, dar niciuna finalizat, până acum m-am concentrat în direcţia picturii.

– Ce a însemnat pentru tine această expoziție?

Expozitia curenta a insemnat in primul rand concretizarea unui proiect conceput cu mai bine de 6 luni in urma. A fost un eveniment inchinat marii sarbatori a Nasterii Domnului si dovada maturitatii de exprimare intr-un dialog expositional remarcabil.

– Ce planuri ai pentru viitor?

Asta este cea mai grea întrebare, pentru că planurile pe care le am sunt pe termen relativ scurt: 1-3- maxim 5 ani, cam aşa.
În primul rând, îmi doresc expoziţii personale şi colective în centrele mari din Europa. Apoi, am în vedere burse şi rezidenţe.
Doresc să public cercetările de istoria artei şi manuscrisul de poezii. Şi evident, în timp, să finalizez şi concretizez proiectele de care vorbeam mai sus.
Dar cred că cel mai important este să ajung la întâlnirea constantă cu colecţionarii de artă.