Nottara: Conferință de Presă

Teatrul Nottara ne invită pe 28 iunie de la Conferința de Presă a Teatrului unde se va discuta noul rezultat al expertizei seismologice.

După cum știm deja Teatrul Nottara are o problemă destul de gravă cu cele două sedii din bd. Magheru  nr. 20 și cel din str. Jules Michelet nr. 2 – 6, construite în 1945, iar conferința de presă este organizată pentru a clarifica aspecte privind situația Teatrului. 

„Vă invităm la Journey Pub (Str. George Enescu 25), începând cu ora 13:00. Ne va fi alături echipa de expertiză, care va explica, pe înţelesul tuturor, etapele studiului și lucrările realizate pentru a afla starea reală a celor două imobile administrate de Teatrul Nottara, respectiv cel din bd. Magheru  nr. 20 și cel din str. Jules Michelet nr. 2 – 6, construite în 1945. Invitaṭi de onoare vor fi toți aceia care NE-AU sprijinit, dar și toți aceia care NU ne-au  susṭinut în acest răstimp”, scrie în comunicatul Nottara.

„Vă vom spune pe scurt povestea celor șase luni de bejenie. Vă vom împărtăși dorințele, iluziile și deziluziile noastre din această perioadă, în care am înțeles că NU suntem singuri. Generozitatea tuturor celor care ne-au găzduit ne-a emoționat și ne-a măgulit, însă, în tot acest timp, am avut un număr mult mai mic de reprezentații decât în anii precedenți, iar spectatorii noștri s-au împuținat văzând cu ochii, neștiind pe unde să ne (mai) găsească”, se mai arată în comunicat.

 

Lasă un răspuns