A cincea editie a International VELUX Award

 

 

 

A cincea ediţie a International VELUX Award a fost lansată la Tokyo, în cadrul Congresului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor

 

 

Grupul VELUX a lansat o nouă ediţie a International VELUX Award (IVA), prestigioasa competiţie dedicată studenţilor la arhitectură din toată lumea. Evenimentul a avut loc în cadrul Congresului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (UIA) ce s-a desfăşurat pe 26 septembrie la Tokyo.

Aflat deja la cea de-a cincea ediţie, IVA 2012 îi provoacă pe studenţi să exploreze tema luminii naturale în arhitectură şi modalităţile prin care aceasta poate să ducă la spaţii funcţionale şi estetice păstrând, în acelaşi timp, o relaţie sănătoasă între mediul construit şi cel natural. Competiţia, lansată cu tema Light of Tomorrow, încurajează atât ideile ce vizează clădiri noi, precum şi pe cele deja construite. Juriul concursului va urmări soluţiile ce îmbină modalităţile de producere a energiei regenerabile cu atenţia pentru sănătatea şi starea de bine a celor ce locuiesc sau muncesc în clădirile proiectate.

 

 “Grupul VELUX a promovat întotdeuna lumina naturală, aerul curat şi mediile de viaţă sănătoase. Organizarea IVA o dată la fiecare doi ani reprezintă o provocare pentru studenţi menită să aducă în centrul atenţiei exact aceste aspecte. Aşteptăm cu entuziasm şi curiozitate ideile lor şi sperăm ca şi această ediţie să trezească acelaşi interes în rândul studenţilor români aşa cum s-a întâmplat la ediţia precedentă.” a declarat Alexandra Maier, arhitect VELUX România.

 

Înscrierile în competiţie se pot face pe platforma online special dedicată concursului (iva.velux.com), în perioada octombrie 2011 – mai 2012, iar câştigătorii vor fi desemnaţi de către juriu în luna octombrie 2012. Premiile au o valoare totală de 30.000 de euro, iar acestea vor fi acordate atât studenţilor cât şi profesorilor coordonatori.

 

 

 

Arhitecţi cu notorietate mondială, în juriul IVA 2012

 

Odată cu lansarea oficială a competiţiei, a fost făcută publică şi componenţa juriului IVA, ediţia 2012. Membrii acestuia au fost selectaţi astfel încât să reflecte caracterul global al concursului, fiind reprezentanţi ai mai multor ţări: Alvaro Siza – Portugalia, Brigitte Shim – Canada, Peter Stutchbury – Australia, Francis Kéré – Germania şi Per Arnold Andersen – VELUX Group, Danemarca. Toţi membrii juriului au predat, au publicat articole şi au avut proiecte internaţionale şi sunt promotori ai ideii de arhitectură sustenabilă, adaptată la condiţiile de mediu şi climat ale fiecarei zone.

 

“Suntem onoraţi să avem în juriul concursului personalităţi din medii culturale diferite, din ţări diferite şi, mai ales, cu abordări ale profesiei atât de diverse şi de creative.  Acest lucru conferă nu doar încredere sporită în calitatea concursului, ci şi un plus de strălucire care sperăm să încurajeze cât mai mulţi studenţi să înscrie proiecte” a declarat Alexandra Maier, arhitect

VELUX România.

 

Light of Tomorrow- marea provocare

 

“Light of Tomorrow” este tema generică a ediţiei IVA 2012, iar aceasta vizează:

 

  • Idei care promovează lumina naturală ca sursă de lumină şi energie
  • Idei care demonstrează contribuţia luminii naturale în obţinerea unui climat interior sănătos şi confortabil
  • Valorificarea luminii naturale în mediile urbane şi suburbane
  • Demonstrarea importanţei luminii naturale pentru o arhitectură sustenabilă ce ia în considerare echilibrul mediului natural

 

 

Model Home 2020 şi Daylight Visualizer, prezentate la Congresul UIA

 

Congresul UIA organizat la Tokyo a fost un prilej de dezbatere între arhitecţii prezenţi pe tema sustenabilităţii în arhitectură. Grupul VELUX a prezentat programul Model Home 2020, expunând pe larg proiectele incluse în acest program. Au fost descrise provocările pe care o astfel de arhitectură le presupune, precum şi soluţiile implementate în proiectele-experiment realizate în Europa.

Programul VELUX Daylight Visualizer a fost, de asemenea, prezentat la standul "Sustainable by Design". Aici, vizitatorii au testat cum se poate calcula nivelul de lumină naturală în volumetriile construite cu ajutorul programului. Pe durata celor trei zile, participanţii la congres au manifestat un real interes pentru o demonstraţie a acestui instrument de proiectare, pe care Grupul VELUX îl oferă ca download gratuit pe site-ul viz.velux.com.

 

Despre International VELUX Award

 

International VELUX Award este o competiţie internaţională organizată o dată la fiecare doi ani de către grupul danez VELUX. La ediţia din 2010 au fost înscrise 673 de proiecte provenind din 351 de şcoli din 85 de ţări, marele premiu fiind câştigat de către o echipă din Coreea de Sud.

Calendarul competiţiei, precum şi detalii legate de ediţia IVA 2012 sunt disponibile pe www.velux.com/iva

 

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Uniunea Internţională a Arhitecţilor (UIA) şi Asociaţia Europeană pentru Educaţie în Arhitectură (AEEA).

 

Despre compania Velux

 

Prin produsele inventate şi dezvoltate de aproape 70 de ani de către fondatorul companiei VELUX, Villum Kann Rasmussen, contribuim la îmbunătăţirea climatului interior al spaţiilor de locuit, aducând lumina naturală şi aerul proaspăt în interiorul mansardei. Prezenţi pe piaţa din România de 13 ani, comercializăm cea mai vastă gamă de ferestre de mansardă, potrivite atât acoperişurilor înclinate cât şi celor tip terasă, jaluzele, rulouri interioare şi parasolare, produse de instalare şi izolare termică, dispozitive de comandă şi control.

 

La nivel de grup, compania VELUX a dezvoltat propria viziune despre locuinţele sustenabile – cunoscută sub denumirea de Casă Activă – ce presupune construirea de clădiri care produc mai multă energie decât consumă, asigurând în acelaşi timp un mediu mai sănătos, mai curat şi mai sigur.

 

Grupul VELUX deţine fabrici în 11 tări şi companii de vȃnzări în 40 de ţări. In lume, VELUX este unul dintre cele mai puternice nume din sectorul materialelor de construcţii. Grupul VELUX are aproximativ 10.000 de angajaţi şi este proprietatea VKR Holding A/S, companie cu răspundere limitată, deţinută de către familia fondatoare şi fundaţii. Grupul VELUX este prezent în Romȃnia din 1997, prin intermediul companiei proprii, VELUX România S.R.L.

 

Mai multe informatii, pe www.velux.ro.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns