Premierele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara ediţia a II-a

Cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM) va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2013, la Bastion (Galeria Theresia)
Pagina oficială a Festivalului: ww.filtm.ro

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” va prilejui publicului timișorean nu doar întîlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.
Victor Erofeev, unul dintre cei mai importanți scriitori ruși de astăzi, aflat la prima vizită în România, va citi un fragment, tradus în limba română de Vladimir Bulat, din cel mai recent roman al său, Akimuzii.
Din cea mai nouă carte a sa va citit și Iuri Andruhovîci, un nume de prim rang al literaturii ucrainene contemporane, și el aflat tot pentru prima dată în România: este vorba despre un fragment din romanul Lexiconul orașelor de suflet, tradus pentru FILTM, din limba ucraineană, de Corneliu Irod.
Edo Popović, autor-cult al generaţiei sale, a cărui operă literară a devenit portavocea „învinşilor” din Croaţia urbană, un scriitor ale cărui cărți nu au apărut încă în traducere în limba română, va citi un fragment din romanul Ochii (tradus din limba croată de Octavia Nedelcu).
Pe lista scriitorilor ale căror cărți nu au fost traduse încă în limba română se află și Igor Marojević, cunoscut deopotrivă ca prozator și dramaturg, un scriitor prezent în cele mai importante antologii dedicate prozei sîrbe de astăzi. El va citi la FILTM un fragment din romanul Mîna mamei (Apa – izvorul-vieții), tradus în limba română de Octavia Nedelcu.
În premieră în România se află și îndrăgitul scriitor italian Fabio Geda, care va citi un fragment din romanul În mare sînt crocodili, o carte a perspectivelor, apărut, în traducerea din limba italiană a Ceraselei Barbone, la Editura All.
Lista premierelor ediției din acesta an a FILTM e completată de faptul că doi dintre cei mai îndrăgiți prozatori autohtoni, T.O. Bobe și Veronica D. Niculescu, cu zeci de lecturi publice în „portofoliu”, se află pentru prima dată la Timișoara. T.O. Bobe va citi din cea mai recentă carte a sa, excelentul volum de proză scurtă Contorsionista, publicat de Editura Humanitas, iar Veronica N. Niculescu va citi, în cea de a doua seară a FILTM, un fragment inedit din volumul Simfonia animalieră, în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare.
În cea de a treia seară a FILTM, poetul Robert Șerban va citi o serie de poeme inedite, scrise în timpul celei mai recente rezidențe, din vara acestui an, la Viena, iar Alexandru Potcoavă, reprezentant de marcă al noii generații de scriitori, „un prozator matur, pregătit, la nici 30 de ani, să construiască pe spaţii largi, cu inteligenţă şi acuitate”, cum îl descria Claudiu Komartin, va citi un fragment inedit din romanul în manuscris De florile mărului.
La ediția din acest an a FILTM, Răzvan Petrescu, un maestru al prozei scurte autohtone, va citi din cea mai nouă carte a sa, publicată în urmă cu cîteva săptămîni, la Editura Curtea Veche, Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini, iar îndrăgitul prozator timișorean Daniel Vighi va citi din volumul Istoria din cutia de pantofi, apărut recent la Editura Cartea Românească.
Duško Novaković, un nume de primă marime al poeziei sîrbe de astăzi, va citi o parte dintre poemele apărute în traducere în limba română în volumul Malul celălalt (coordonator: Aleksandar Stoicovici, publicat de Editura Herg Benet, traducători: Liubinca Perinat Stancov, Slavomir Gvozdenovici şi Aleksandar Stoicovici).


Despre FILTM:

Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă”. În acelaşi timp, sperăm că FILTM se va constitui într-unul dintre proiectele importante care vor completa oferta de activităţi cu care Timişoara va candida la statulul de „capitală culturală europeană”, în 2021.
Un proiect inițiat de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban.


Organizatorul FILTM:
Headsome Communication
Cu sprijinul: Primăria Timișoara, Universitatea „Politehnica” din Timișoara, Traduki
Parteneri: Asociațita „Timișoara, Capitală Culturală”, Orizont, Consiliul Județean Timiș, Fundația Politehnica, Muzeul Banatului din Timișoara, TVR Timișoara, Digi-24 Timișoara, FILB, All, Cartea Românească, Polirom, Nemira, Herg Benet, Brumar, Casa de Pariuri literare, Cărturești, Dacia, Universitatea de Vest, Jazz Office
Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, Ora de Timiș, 24-FUN, BookMag, Bookaholic, Hyperliteratura, Agenția de Carte, LiterNet, ArtAct Magazine, Semne Bune, Opinia Timisoarei, Epoch Times România, Autentici.ro, realitatea.net, Art Out, inocarte.ro, Accente, Literatura de azi
Sponsori: Dosetimpex, Enoteca de Savoya, Grafoprint, Cramele Recaș, Jarvis

Persoană de contact:
Oana Boca – oana@headsome.ro, 0722.609.478

Lasă un răspuns