Cum a fost la Asia Fest

Ediția numărul 3 a celui mai spectaculos eveniment cultural asiatic s-a desfășurat la Sala Palatului București, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2015. Fiind un eveniment de amploare, care promovează culturile asiatice (japoneză, chineză, coreeană, indiană, turcă, vietnameză, tunisiană și thailandeză), Asia Fest ne invită an de an să ne bucurăm de ritualurile, cultura, bucătăria și vestimentația acestor popoare. Acest eveniment este deschis tuturor celor care vor să descopere cultura asiatică și mai ales celor care o cunosc și o iubesc.
12279417_946320208780478_1141372471_o
Printre activitățile din cadrul festivalului la care am participat, se numără : workshop-uri de caligrafie chineză unde am învățat cum se scrie prenumele meu, tatuaje cu henna, prezentarea și probarea de îmbrăcăminte indiană (Sari) unde am descoperit că a îmbrăca costumul tradițional al unei țări îți dă un sentiment special, astfel încât îți vine foarte greu să te deparți de el. Tot în cadrul festivalului am participat la demonstrații de dans tradițional indian și am descoperit, în cadrul unei prezentări de ceremonii tradiționale a ceaiului în Coreea de Sud, că aici se bea ceai de 7 ori pe zi, însă cele mai importante momente sunt : ceaiul de dimineață, cel de după-masă și cel de dinainte de somn). M-a impresionat foarte mult o demostrație de cosplay ( prin care artiștii dau naștere unui personaj dintr-un desen animat japonez – anime sau din jocurile video) și nu în ultimul rând demonstrația culinară (curry thailandez). Un adevărat deliciu de festival!
12268978_946320202113812_755691385_o
Dacă nu ai putut trece granița țării pentru a ajunge (fizic) în Asia, în cadrul festivalului s-au amenajat standuri speciale de unde se puteau cumpăra diverse suveniruri (cărți, săpunuri și uleiuri aromatice, haine din mătase indiană, obiecte handmade). Era greu să pleci de la Asia Fest fără să fi achiziționat ceva de la aceste standuri.
12281959_946320082113824_167830604_o
Pentru mine a fost a doua oară când am participat la acest eveniment și țin să menționez că este un loc unde mă simt ca acasă deoarce cultura asiatică ocupă un loc special în sufletul meu.
Vă recomand din sufletul să participați la acest eveniment anual pentru a învăța cât mai multe despre culturile Asiei, cât și a trăi experiența asiatică prin intermediul workshop-urilor și demonstrațiilor.

Larisa Badea

Lasă un răspuns