You are currently viewing Expoziţia UNTOLD la Elite Art Gallery

Expoziţia UNTOLD la Elite Art Gallery

Elite Art Gallery găzduieşte în luna aprilie, expoziţia de grup cu titlul „Untold”. Evenimentul reuneşte lucrările artiştilor Anca Boeriu, Brânduşa Bontea, ZuZu Caratănase, Ioana Crăciun Dobrescu, Radu Florea, Irina Florescu şi Alexandru Papuc.

Sub semnul unor căutări interioare lucrările exprimă gânduri nespuse. Astfel, expoziţia se remarcă prin abordarea abstractă a spaţiului natural perceput prin raţiunea umană trează şi conştientă de simbioza dintre om şi natură.

„Mesajul lucrărilor reflectă căutări artistice întemeiate pe nevoia de a transmite, necesitatea de a transforma nevăzutul în văzut şi nespusul în vorbe. Sintetizarea formelor naturale punctează trecerea de la un realism fidel la o manieră abstractă de reprezentare. ,,Forma este figura vizibilă a conținutului” scrie pictorul Ben Shahn. Diferența dintre figură și formă este că figura se organizează astfel încât să fie înțeleasă de mintea omenească ţinând cont de principiile de receptare vizuală. Arnheim Rudolf ne spune că forma totdeauna trece dincolo de funcția practică a lucrurilor găsind în figura lor calitățile vizuale ale rotunjimii sau unghiularității, ale tăriei sau slăbiciunii, ale armoniei sau nepotrivirii. Prin aceasta ea le interpretează simbolic ca imagini ale condiției umane. În temeiul acestei psihologii a văzului lucrările din cadrul expoziţiei „Untold” stabilesc conexiunea vitală dintre receptor şi conţinut într-un contex artistic inspirat de natură.

Figurativul, cu o prezenţă persistentă, printr-un proces de metamorfozare a figurii pierde din coţinut în favoarea unei absenţe accentuate. În ritmul unor divergenţe cromatice se remarcă contrastul dintre abordarea acromatică şi explozia de culoare ce suscită retina printr-o forţă impresionantă. Diversitatea stilistică impune interpretare individualizată caracteristică picturii şi graficii. Astfel, plasticitatea compoziţiilor grafice reuşeşte să alterneze cu spontanietatea petelor picturale fără să întrerupă cursivitatea discursului curatorial”. (Ana Neagoe, curator)

Relaţia între artist, natură şi receptor în acest context expoziţional reprezintă rezultatul actului artistic marcat de complexitatea tulburărilor sociale care, percepute cu luciditate de umanitate poartă masca unor griji nespuse.

______________________________

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii dar și proiecte educaționale.

Lasă un răspuns