You are currently viewing Grădini Săteşti: a venit vara la Muzeul Ţăranului Român

Grădini Săteşti: a venit vara la Muzeul Ţăranului Român

 

Vara nu înseamnă doar seri pierdute rătăcind prin oraşul prea călduros, vara poate fi şi un anotimp al melancoliei, asta dacă acceptăm să ne cufundăm în amintiri vechi, din vremea când vara şi joaca în grădina înflorită a bunicilor păreau de nedespărţit.

Pentru că un strop de melancolie nu strică niciodată, nici măcar în miezul verii, Muzeul Ţăranului Român propune o expoziţie dedicată grădinilor din Muscel şi Bucovina. Astfel, începând cu 3 iulie Sala Irina Nicolau va prinde viaţă, animată de speranţa şi tristeţea aduse în grădini de lucrările de vară. Expoziţia ,,Foaie verde mărăcini, vine vara în grădini” vă va purta înapoi spre satul autentic pe un drum străjuit de unelte pline de poveste. Totuşi , călătoria nu va una lină întrucât prin intermediul acestei expoziţii este pusă în discuţie tocmai ideea de specific românesc.

invitatie

,,Foaie verde mărăcini, vine vara în grădini ” se încadrează într-o iniţiativă mai largă care propune redescoperirea satului românesc pornind de la grădinile săteşti, de la seminţe şi lucrări agricole şi , nu în ultimul rând, de la mitologia asociată acestora. Expoziţia, care va putea fi vizitată până la finalul lunii iulie, poate fi privită ca o continuare a expoziţie dedicate venirii primăverii în grădină: ,,Ieşirea din iarnă”.

Grădinile săteşti şi-au deschis porţile verii şi tuturor celor care vor să regăsească tihna satului tradiţional în mijlocul oraşului. Acum aşteaptă răbdătoare să scuture de praf sufletele orăşenilor care le vor trece pragul.

Mai multe informaţii despre expoziţie sunt disponibile aici:

http://www.muzeultaranuluiroman.ro/declaratii-avere/gradini-satesti-foaie-verde-maracini-vine-vara-in-gradini-ro.html

Lasă un răspuns