You are currently viewing Spectacolele lunii februarie la Teatrul Evreiesc de Stat

Spectacolele lunii februarie la Teatrul Evreiesc de Stat

Luna februarie ne îmbie să ieşim din casă cu numeroase evenimente de calitate. În această perioadă, Teatrul Evreiesc de Stat ne aşteaptă la umătoarele reprezentaţii:

Mazl Tov And Justice For All

MAZL TOV… AND JUSTICE FOR ALL! – Vineri, 5 februarie, ora 20.00, Palatul Copiilor

Bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/mazl-tov-and-justice-for-all-bucuresti-palatul-national-al-copiilor-421133/event.html

Distribuția: Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Cătălin Stelian, Maia Morgenstern, Cabiria Morgenstern & Bucharest Klezmer Band

Regia: Andrei Munteanu

Sinopsis: Spectacolul este o comedie cu focurile sale de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva vicisitudinilor vieţii, pe care evreii au exersat-o îndelung. Cine nu crede, să-ncerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului umorist Şalom Alehem, care spunea: ”Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. ”Mazl Tov… And Justice For All” este un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.

Yentl

YENTL – Luni, 22 februarie, ora 19.00, Teatrul Mic

Bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/yentl-bucuresti-teatrul-mic-382232/event.html

Distribuția: Alexandra Fasolă, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Luana Stoica, Nicolae Călugarița, Nicolae Botezatu, Rudi Rosenfeld, Geni Brenda, Mirela Nicolau, Marius Călugărița, Viorel Manole, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Christina Cîrcei, Mircea Dragoman, Natalie Ester, Veaceslav Grosu, Roxana Guttman, Anka Levana, Mihai Prejban, Cristina Pleşa, Dara Iovițu

Regia: Erwin Șimșensohn

Sinopsis: În căutarea tainelor cunoașterii şi înțelepciunii, precum și a propriei identități spirituale și sexuale, Yentl traversează un hățiș de prejudecăți și obstacole de tot felul, sociale și morale. O poveste despre misterul aparențelor, despre decepțiile inimii și despre divina androginie a sufletului.

Jocul regilor

JOCUL REGILOR – Luni, 29 februarie, ora 15.00, Teatrul Mic

Bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/jocul-regilor-bucuresti-teatrul-mic-422105/event.html

Distribuția: Maia Morgenstern, Andrei Finți, Mircea Rusu

Regia: Felix Alexa

Sinopsis: Ce ar trebui să facă o femeie când este asaltată de doi nebuni? Primul îi salvează trupul, cel de-al doilea îi deschide sufletul. Primul este generos, bogat, mărinimos, iar cel de-al doilea este spiritual și plin de farmec. Primul este isteric; în schimb, cel de-al doilea este coleric. Primul te amenință că se va sinucide, cel de-al doilea că se va lăsa ucis de naziști. Ce poate face o femeie care ține, în egală masură, la amândoi? Piesa lui Kohout este scrisă cu ironie, subtilitate și umor negru. Există o anumită nebunie tragi-comică în reacţiile tuturor personajelor din acest spectacol. Dramele reale se amestecă cu ridicolul situațiilor, minciunile cu adevărul, şi numai astfel ”jocul vieții” devine complet.

Miss Daisy si soferul ei

MISS DAISY ȘI ȘOFERUL EI – Luni, 29 februarie, ora 20.00, Teatrul Mic

Bilete:http://www.eventim.ro/ro/bilete/miss-daisy-si-soferul-ei-bucuresti-teatrul-mic-421855/event.html

Distribuția: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Dragoman

Regia: Claudiu Goga

Sinopsis: După ce-a mai distrus o altă maşină nou nouţă, Miss Daisy, văduva unui fabricant evreu bogat, e forţată de fiul ei, Boolie, să renunţe la şofat. Boolie îi angajează un şofer negru, pe flegmaticul şi înţeleptul Hoke. La început, relaţiile dintre cei doi sunt tensionate, Miss Daisy având întreaga aroganţă a poziţiei ei sociale, o serie de prejudecăţi, precum şi o limbă ascuţită. Dar, cu timpul, confruntându-se şi cu problemele segregării şi antisemitismului, situaţia se schimbă, iar cei doi se apropie unul de altul… Ce faci dacă o simplă plimbare cu maşina la supermarket-ul Piggly Wiggly devine o oglindă a drumului tău prin viaţă? Şi ce te faci dacă, într-o zi, prin într-un ambuteiaj provocat de un act terorist, descoperi că cea mai dificilă şi surprinzătoare persoană din viaţa ta eşti chiar tu? ”Cam despre asta-i vorba”, cum ar zice Hoke Colburn, şoferul domnişoarei Daisy. Dincolo de o poveste poetică şi comică despre prietenie şi toleranţă, spectacolul este, pe de-o parte, un eseu (pe alocuri crud) despre ceea ce Tolstoi numea ”marea surpriză a vieţii”, bătrâneţea, iar pe de altă parte, o meditaţie asupra călătoriei noastre prin viaţă, o călătorie dificilă şi imprevizibilă până la capăt pentru că, nu-i aşa, viaţa e cea care nu are limite, nu moartea”.

Lasă un răspuns