Washington văzut în filme – părerea a patru tineri despre oraş-

come-closer-to-washington-dc-500x263

În   urmă cu trei ani am vizitat oraşul Washington şi, “vizitându-l” şi prin intermediul cinematografiei, pot afirma că imaginea realizată în filme şi seriale este întocmai cu realitatea. Amintesc aici serialul “House of Cards”, în care ideea principal exprimată este puterea. Ceea ce m-a impresionat la capitala Statelor Unite a fost buna păstrare a monumetelor bine cunoscute în lumea întreagă: Memorialul lui Thomas Jefferson, Memorialul lui George Washington despărţit de Washington Tower prin intermediul unei oglinzi de apă. Imagini cu această zonă amintită ulterior am întâlnit şi în filmul “Captain America 2”. De altfel, civilizaţia, curăţenia , disciplina şi libertatea sunt lucruri pe care le-am observat atât vizitând, cât şi vizionând filme.

Mi-am întrebat o serie de prieteni despre cum văd Washington-ul, iar răspunsurile lor le vedeți mai jos:

Carol, 20: “În majoritatea filmelor cu acțiunea la Washington fie președintele ia decizii extrem de importante pentru protejarea Statelor Unite/ lumii, fie este vorba de o parodie a primului caz. Totuși eu am remarcat altceva la aparițiile pe ecran ale capitalei americane, anume monumentul dedicat primului lor președinte, George Washington. În filmele cu dezastre situația nu devine critică până acest edificiu (cea mai înaltă structură de rocă din lume) nu este doborât. S-a întâmplat în filme vechi precum „Earth vs. the Flying Saucers” și încă se întâmplă în filme contemporane ca „2012”. Acest monument marchează începutul unei societăți înfloritoare și influente. Consider că distrugerea lui nu este cum mulți cred, un clișeu. Cu siguranță sugerează că după ce protagoniștii depășesc criza (teroriști, extratereștrii, apocalipsa) ce rămâne este o foaie albă pe care umanitatea trebuie să scrie o nouă istorie.”

 

Iulia, 19: “Recent am văzut filmul „Ziua independenţei”, invazie extraterestră pe pământ, iar principala victimă a fost populaţia americană. Un cadru important s-a filmat la Casa Albă, în Washington DC, când locuinţa preşedintelui a fost distrusă. În urma cu 2 ani am avut prilejul să vizitez frumosul oraş şi nu pot să spun decât că am rămas profund impresionată! Arhitectura, liniştea si disciplina, curăţenia străzilor m-au marcat şi aceste lucruri se pot vedea şi în filmele pe care industria cinematografică de la Holywood o promovează. Nimic nu este dus la extrem, viaţa comunităţii americane este transfigurată in filmele frumos regizate. Casele, celebra Casă Albă, imensul mormânt ce odihneste sufletele americane sunt regăsite in proiecţiile cinematografice. Nu putem decât admira si vizionarea peliculelor ca şi cum am trăi în capitala democraţiei şi a libertăţii.”

 

Cătălina, 20: “Washington D.C. este unul dintre cele mai „vânate” oraşe când vine vorba de S.U.A. Cunoscut prin grandoarea si frumuseţea sa, capitala reprezintă un simbol care aduce în atenţia tuturor spiritul jovial, dezinvolt şi puternic prin care se caracterizează . Datorită spectaculozitaţii , numeroşi regizori adaugă în scenele filmelor şi secvenţe prin care ne este prezentat oraşul. Ţin minte filmul” Washington Square” în urma căruia am rămas profund impresionată de secretele pe care acest oraş le ascunde. Regizorul Sean Penn în filmul „Into the wild” a preferat să ne arate şi părţile mai puţin frumoase ale Washingtonului, şi anume suburbiile cu întreaga viaţă a oamenilor ce trăiesc acolo. Despre Washington D.C.(District of Columbia) sunt multe de povestit, incântându-ne cu fiecare apariţie.”

 

Teodora, 20: “Majoritatea, dacă nu chiar toate, filmelor și serialelor pe care le-am urmărit a căror acțiune se desfășoară în Washington D.C., au fie ca temă principală, fie ca o subtemă, politica. Principala explicație a acestui fenomen se datorează amplasării Casei Albe, reședința președintelui Statelor Unite ale Americii. Astfel, întreaga acțiune a filmelor setate în acest oraș se leagă de această instituție și de conducătorul statului. Casa Albă este percepută ca fiind principala clădire și este deseori reprezentată ca simbol al puterii, având în vedere faptul că președintele este adesea numit The Leader of the Free World. Acest lucru se poate observa în seriale ca Scandal, unde numeroase secvențe artă interiorul Casei Albe, și deseori chiar Biroul Oval. Bineînțeles, decorul era unul improvizat, fiind imposibilă filmarea cu adevărat în interiorul acestei instituții, însă s-a încercat reproducerea cât mai fidelă a acesteia. Așadar, Washington D.C. este redus deseori în filme și seriale la Casa Albă și la puterea deținută de Președinte în interiorul acesteia.”

Alia-Maria Zariosu

Sursă foto: http://www.getsready.com/must-visit-places-washington-dc/

Lasă un răspuns