“O glumă, mon cher!” la Conu’ Iancu

 

Joi 9 iulie m-am dus să vizionez spectacolul de la Conu’ Iancu, căci a fost mai mult decât o piesă de teatru, asezonându-ne de asemenea cu muzică, dans și umor.

Piesa de teatru a avut loc în cadrul festivalului “Bucureștii lui Caragiale”, așa că introducerea a fost pe măsură, sub forma unei întrebări retorice: “Oamenii se întreabă de ce nu se mai naște un al doilea Caragiale? Pentru că n-a murit!”, urmând ca actorii din rolurile principale, Vasile Muraru și Valentina Fătu să ne vorbească și să ne cânte despre Caragiale și despre importanța râsului.

Show-ul continuă cu dansul fetelor de la Teatrul Union, cu un fecior în mijlocul lor.

Dansul îl introduce pe Alin Gheorghișan ce povestește puțin despre Bucureștiul Interbelic, tema principală a muzicii și a dansului, socializând cu publicul și încântându-l cu propria interpretare a pieselor  “Iubesc femeia” a lui Cristian Vasile,  “Cel mai frumos tango” și  “Ia mai toarnă-un păhărel”, semnate Gică Petrescu.

Actorii reintră în scenă; spectacolul se continuă într-un mod fabulos cu satirizarea președintelui actual, Klaus Iohannis, nescăpând de critică nici DNA-ul care înainte  “nu era pornografie, cum fura, cum i-o băga”, nici nivelul general de educație din țară: “Noi nu scuipăm pe jos, noi ne scuipăm între noi”.

În pașii de dans ai fetelor de la Union este introdusă și Bianca Sîrbu, o prezență scenic de excepție care a invitat în timp ce cânta oamenii ce priveau de la balcon să coboare la terasă, a cântat ultima piesă cu un spectator, care, în mod inedit, s-a dovedit și despre acesta că are voce. Aceasta a cântat “Sunt vagabondul vieții mele” a răposatului G. Dinică, “Coșarul” lui Colea Răutu, “Du-mă acasă, măi tramvai” a lui Gică Petrescu și  “Hai acasă” a lui Gil Dobrică.

Ultima reprezentație a actorilor îi găsește pe aceștia în poziția de țăran cu probleme medicale și doctoriță stomatolog Popescu, vecină de cabinet cu doctorița sexolog Popescu. Are loc un dialog extrem de amuzant între aceștia, țăranul dorind operație “de putut”. Dentista tot îl întreba de gura dumi-sale, acesta îi răspunde despre sula dumi-sale, creându-se astfel umorul de zile mari al piesei. Nici aici nu au lipsit aluziile la timpurile noastre, dentista oftând: “Toată lumea-i raw vegan, nu mai vine nimeni la stomatolog”. După multe reprize de râs și-au dat seama și personajele că au încurcat borcanele.

Mi-au plăcut foarte mult bucățile de comedie, cele cu actorii, precum și coregrafia domnului Cornel Popovici, implicarea și munca de care au dat dovadă toți artiștii pe care i-am văzut.

Singurul lucru care mi-a displăcut au fost costumele fetelor de la Can Can Union, mult prea vulgare pentru toate dansurile pe care le-au performat în afară de acela tip can can, în care se știe că se dansa fără lenjerie. Este nepotrivit ca niște fete aproape dezbrăcate în fața publicului alcătuit predominant din bunici, copii și familii să danseze în astfel de costume sumare, stricându-se astfel atmosfera “interbelică” și trimțând cu gândul la viața mondenă actuală, televizată.

A fost o piesă foarte interactivă, în care râsul și amintirile au domnit atât peste mine, cât și peste public, foarte bine structurată cu ajutorul momentelor de dans care au făcut trecerile de la un act la actul facile, fie el de cântat sau joc actoricesc. Cu siguranță mi-ar plăcea să vizionez și alte piese din cadrul festivalului “Bucureștii lui Caragiale”!

 

Recenzie de Casiana Constantin