You are currently viewing Am văzut … Bella și cavalerul fără nume

Am văzut … Bella și cavalerul fără nume

Am văzut … Bella și cavalerul fără nume (de Oliver Emanuel)

Traducerea și adaptarea: Vladimir Anton
Cu: Lucian Iftime, Ioana Anastasia Anton, Tudor Aaron Istodor
Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Vladimir Turturică
Unde: Godot Cafe-Teatru

Nu cred că este vreo fată care să nu viseze măcar o dată la un cavaler și asta pentru că, ”[…] toate fetele, chiar dacă mărturisesc sau nu, așteaptă toată viața un cavaler necunoscut. El trebuie să vină, nu neapărat pe un cal alb, poate fi pur și simplu iubitul acela care întinde o mână cu dragoste și protecție atunci când ea are nevoie de asta…”. Cum știu prea bine că citatul anterior a stârnit un zâmbet fie el și ironic, piesa lui Oliver Emanuel va stârni mai mult decât atât.
Bella și cavalerul fără nume sau Bella & the Beautiful Knight este piesa tânărului dramaturg britanic Oliver Emanuel, piesă scrisă acum 10 ani și care se dovedește a fi mai mult decât o poveste cu final fericit, sau mai bine zis se dovedește a fi o piesă mult mai profundă decât orice poveste cu prințese și feți-frumoși.
Piesa lui Oliver Emanuel, tradusă și adaptată pentru publicul din România de Vladimir Anton, aduce în discuție relația mult mai specială dintre doi frați (AnaBella – Ioana Anastasia Anton și Donald alintat Donny – Lucian Iftime) care pune în dificultate relația amoroasă dintre Bella și cavalerul care are nume, Philip (Tudor Aaron Isodor). Personajele, luate individual sunt mai mult decât semnificative și încărcate de un real acerb. Rămași orfani după moartea părinților, Bella și Donny dezvoltă o relație de o apropiere bolnăvicioasă care se dezvoltă în lumea lor închisă voit de Donny care de mai bine de 9 ani nu a mai ieșit afară din casă pentru că lumea este mult prea rea pentru el care ar fi trebuit să trăiască în perioada vrăjitoarelor, balaurilor și a pământului plan.

190

Viața celor doi frați pare a fi una normală în anormalul lor – Bella dezvoltă o semi-dependență afectivă față de fratele ei, iar Donny o manipulează afectiv nespunându-i acesteia adevărul față de modul în care părinții lor au murit – până când Bella întâlnește cavalerul cu nume, Philip. Gelozia lui Donny marchează relația Bellei cu cavalerul său și asta pentru că ” (Philip) […] toți bărbații pe care îi întâlnești sunt niște criminali. (Bella) Fratimiu spune și așa că toți bărbații sunt niște criminali. Spune că nu vor altceva decât să îmi răpească trupul și să mă lase cu pielea și lacrimile”, iar balansarea acesteia între Donny și Philip dovedește lumea privată a fraților tapetată cu minciuni, protejări, seducții și lupte interioare. Balansul acesteia pare a fi mai mult decât îndreptățit ca urmare a manipulării fratelui, a dragostei (inițial) inocente mult prea intense față de frate, dar în același timp văzând în Philip cavalerul la care visa de când era mică. Astfel piesa este una intensă care se dezvoltă pe două paliere: relația fraților și relația dintre cei doi iubiți.
Ușor se poate observa că personajul central este Donny, un tânăr de 27 de ani, cu frică față de lumea reală și care preferă să stea închis în turnul său aerisit doar de tânăra sa soră și asta pentru că ” (Bella) Philip, știi ce face fratele meu? Taie cupoane din reviste. Când va aduna destule […] va călători prin lumea întreagă. Philip, știi de cât timp strânge fratele meu aceste cupoane? De 15 ani! Poate înconjura pământul de 7 ori. De ce nu pleci Donny? Vrei să îți spun eu? Știu eu de ce! De frică, de frica a ce este acolo afară, pentru că acolo, afară lumea e rea și urâtă și tu nu ai nicio putere în fața ei! Lumea urlă, te agresează, te atacă, te violează și tu nu ai nicio putere! Asta e, da! Da!? Da!?”
Manipulator prin excepție, tânărul Donny se joacă nu doar cu mintea Bellei ( (Donny) ”O să mă părăsești! (Bella) Cum să te părăsesc! Ești fratele meu!”), ci și a lui Philip transformând parcă totul într-o cursă de câștigare a inimii frumoasei prințese ”(Philip) […] pentru că mă interesează tot ce are legătură cu Bella. (Donny) Normal că te interesează” …
Cât despre deznodământ … nimic și asta pentru că piesa trebuie văzută. Trebuie văzută și datorită faptului că este mai mult decât vizibil că actorii se simt bine în acest trio, cunosc bine personajele pe care le interpretează, dar mai ales pentru că pare că au creat o reală conexiune între ei.
Piesa este una ancorată în realitate, ne fiind departe de granița realității, tocmai de aceea o astfel de piesă te lasă pe gânduri cel puțin până când ieși din sala de spectacol.

Ligia Niculae

Lasă un răspuns