Buzău iubește teatrul!

În perioada 20 – 27 mai 2017, Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, al Ministerul Culturii și Identității Naționale și al UNITER, prezintă cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Teatru de la Buzău, care în acest an se va desfășura sub genericul BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL!

Ediția de anul acesta reunește spectacole care au drept punct coagulant Iubirea, în diversele sale ipostaze: iubirea tragică și nemuritoare, iubirea consumantă, iubirea neîmpărtășită, iubirea la început de drum, iubirea care topește zăpada în miezul unei nopți de iarnă, iubirea care aprinde scântei în trecerea ei… Și pentru că teatrul nu poate exista fără spectatori, se poate spune că în mod cert există o legătură indisociabilă între făuritorii și privitorii săi.

Festivalul va debuta sâmbătă, 20 mai 2017, la Sala Mare a Teatrului „George Ciprian”, cu spectacolul Romeo și Julieta (Teatrul Metropolis din București), regizat de Victor Ioan Frunză. Tot pe scena Sălii Mari vor avea loc, în fiecare seară, producții invitate în Secțiunea Oficială a Festivalului: Un tramvai numit dorință (regia: Andrei și Andreea Grosu – UNTEATRU), Prenumele (regia: Răzvan Săvescu – Wonder Theatre/ WonderTheatre), Fluturii sunt liberi (regia: Erwin Șimșensohn – Teatrul Excelsior), Varșovia: Ghid turistic (regia: Eugen Gyemant – Teatrul Evreiesc de Stat), Scrisori de dragoste (regia: Mircea Cornișteanu – CREART), (pare ca si cand e vorba de altceva) Zadarnicele chinuri ale dragostei (regia: Alexandru Bogdan – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava) și Aproape (regia: Vlad Cristache – Teatrul Tineretului Piatra Neamț).

În continuarea unei inițiative pornite în ediția precedentă, din program fac parte și spectacole dedicate copiilor: O poveste a porcului, după Ion Creangă (Teatrul „Ion Creangă” din București) și Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, după Matei Vișniec (Teatrul Țăndărică din București).

Ca în fiecare an, spectatorii buzoieni vor avea ocazia să privească și spre viitorul teatrului

urmărind spectacolele din cadrul secțiunii competitive dedicate studenților la universități de profil din țară. Astfel, în perioada 21 – 26 mai, în Club No Limit, sunt programate șase spectacole realizate de studenți de la: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Universitatea din Craiova, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatatea de Arte „George Enescu” din Iași.

Totodată, Festivalul va găzdui și lansarea unor volume de referință pentru teatrul românesc, precum și o serie de ateliere de competențe oratorice, dedicate elevilor.

Vă așteptăm la teatru… pentru că BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL!

Ne găsiți și online, pe website-ul Teatrului „George Ciprian”:
http://www.teatrulgeorgeciprian.ro/teatru/buzau-iubeste-teatru/

Lasă un răspuns