Concert SLASH & Myles Kennedy & The Conspirators

Saul Hudson, cunoscut după porecla Slash, este un muzician și compozitor britanico-american, considerat unul dintre cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor. Slash este cunoscut mai ales ca fost chitarist principal al formației Guns N’ Roses, alături de care a obținut un succes mondial la sfârșitul anilor 1980 – începutul anilor 1990. A fost declarat cel de al 8-lea zeu al muzicii rock și a primit numeroase premii și mențiuni, fiind o persoană de seamă a lumii rock n’ roll-ului. Solo-ul său din „November Rain” este clasat pe locul 6 de Guitar World în topul „The 100 Greatest Guitar Solos” din 2008, iar cel din „Sweet Child O’ Mine” pe primul loc pe lista „The 100 Greatest Riffs” din 2004, de către Total Guitar.

După o oprire în anul 2013, Slash revine împreună cu colegii săi Myles Kennedy & The Conspirators, pe data de 28 iunie, la Arenele Romane.

La București, Slash va oferi un show complet care va include cele mai bine piese din întreaga sa carieră muzicală. Astfel vom putea asculta de la „Sweet child O’Mine”, „Paradise City”, „Patience” sau „Civil War” la „You’re a Lie”, „Anastasia” și multe altele.

Ca și cel din 2013, concertul Slash ft. Myles Kennedy and The Conspirators este prezentat în România de Phoenix Entertainment.

Biletele „în picioare” sunt limitate la 2600 din considerente de confort și siguranță și pot fi achiziționate la prețul de 180 de lei. Numărul acestora nu va fi suplimentat așa că recomandăm fanilor să își procure biletul din timp. Locurile din tribună sunt disponibile la prețurile de 120, 200 și 300 de lei, în funcție de sector.

 

 

Lasă un răspuns