CNDB și-a desemnat laureații pentru anul 2016

Șase coregrafi, performeri și manageri culturali au primit tradiționalele cărămizi gravate și diplomele desenate de Dan Perjovschi la a treia ediție a Premiilor CNDB.

București, 12 decembrie 2016 – Centrul Na
țional al Dansului București (CNDB) i-a premiat sâmbătă, 10 decembrie, pe Brynjar Åbel Bandlien și Rui Catalão, Maria Baroncea, Miki Braniște, grupul „CONTEMP” (prin Adina Cezar) și Simona Deaconescu, în cadrul galei #PremiileCNDB2016.

vizual-premiilecndb2016
Ceremonia a avut loc la sala Stere Popescu din Bulevardul Mărășești 80-82, iar în cadrul celei de-a treia ediții a Premiilor CNDB au mai primit diplome jurnaliștii Dana Bergheș (SUB25), Cătălina Miciu (Scena9) și Gabriel Sandu (Beau Monde), pentru recenziile unor spectacole găzduite de Centrul Național al Dansului pe care autorii le-au înscris în concursul #VăzutlaCNDB (1 octombrie – 1 decembrie 2016).

Gala a inclus secvențe muzicale performate de membrii proiectului „Istoria cântată a dansului românesc” – coordonat de Paul Dunca și Eduard Gabia – și sprijinit de CNDB prin selecția de programe și proiecte 2016. Trupa Omelette a încheiat evenimentul cu un concert la care artiștii și publicul au dansat împreună pe scena sălii Stere Popescu.

Laureații Premiilor CNDB 2016 au fost selectați în urma nominalizărilor făcute de board-ul artistic al instituției și de premianții din 2014 (Ioan Tugearu, Silvia Ghiață, Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș, Mihai Mihalcea, Cosmin Manolescu, Mihaela Alexandra Dancs) și 2015 (Liana Tugearu, Mădălina Dan, Miriam Răducanu, Eduard Gabia, Florin Fieroiu).

Aceștia și-au motivat astfel alegerile:

Brynjar Åbel Bandlien și Rui Catalão – pentru implicarea lor în dansul contemporan românesc ca deschizători de drumuri la începutul unei noi etape și pentru proiectele realizate  în România.

Maria Baroncea – pentru viziunea progresistă exprimată în cadrul formatelor propuse la CNDB de-a lungul timpului, precum Miercurea lejeră sau Cooperativa performativă.

Miki Braniște – pentru consecvența cu care a promovat, produs și susținut dansul contemporan în ultimii zece ani, prin intermediul festivalului internațional Temps d’Images.

Adina Cezar – Grupul CONTEMP – pentru crearea unor cadre alternative, a unor creații artistice inedite în timpuri deloc favorabile și pentru încurajarea și susținerea tinerilor.Doamna Miriam Răducanu, una dintre cele mai importante personalităţi din istoria dansului contemporan autohton, a descris-o pe Adina Cezar drept un creator de mare importanţă pentru introducerea şi dezvoltarea dansului contemporan în Româniа“, într-un mesaj citit de artistul Mihai Mihalcea aka Farid Fairuz.

Simona Deaconescu – pentru dezvoltarea unei noi direcții artistice în dansul contemporan românesc prin organizarea Bucharest International Dance Film Festival.

Ministrul Culturii,doamnaCorina Șuteu, a fost protagonista unui moment special în debutul ceremoniei,primind un trofeu din partea CNDB şi o diplomă din partea comunității de dans contemporan semnată de toți cei prezenți la eveniment. Potrivit acestora, Corinei Şuteu i-a fost recunoscut meritul istoric de a fi transformat niște promisiuni în realitate, prin semnarea documentelor care au transferat sala Omnia în administrarea CNDB, o decizie la fel de importantă precum cea prin care s-a înființat această instituție.

De asemenea, administratorul CNDB, domnul Cornel Frantz, a primit un premiu special din partea instituţiei pentru dedicarea și seriozitatea cu care lucrează în culisele dansului contemporan de peste jumătate de deceniu, ca administrator al CNDB.

Ca în fiecare an, Premiile CNDB sunt de excelență, recunosc o valoare și nu ierarhizează. De asemenea, ca în anii trecuți, diplomele oferite de CNDB sunt desenate de Dan Perjovschi, iar trofeele sunt sub forma unor cărămizi gravate și scrise cu foiță de aur.

Lasă un răspuns