You are currently viewing EXPOZIȚIA CONTRASTE DOBROGENE

EXPOZIȚIA CONTRASTE DOBROGENE

EXPOZIȚIA CONTRASTE DOBROGENE
ramane deschisa pana pe 21 octombrie 2014

Joi, 2 octombrie 2014, începând cu orele 18.00, la ELITE ART GALLERY a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică denumită „CONTRASTE DOBROGENE”, ai cărei protagoniști sunt Bogdan Ene şi Laurenţiu Midvichi.

Afis Elite Ene si Midvichi

Dincolo de peisajele mirifice ale Deltei, Dobrogea nu e un pământ al făgăduinței, ci un mister care se dezvăluie numai celor care au răbdarea de a aștepta ca lumina să scrie povești din întruchipări aparent nesemnificative… Expoziția Contraste Dobrogene încearcă să articuleze variatele ipostaze ale Dobrogei într-un discurs plastic coerent, în care personajele și peisajele lui Bogdan Ene sunt punctate, asa cum în muzică repetiția ajută la unificarea melodiei, de ciulinii lui Laurențiu Midvichi – o temă constantă care stabilizează și integrează mesajul plastic oferind demersului expozițional cheia melodică a înțelegerii diverselor și fascinantelor ipostaze dobrogene.
Laurenţiu Midvichi (n. 1979), membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă, Bucureşti, Secţia Artă Murală, clasa Profesor Viorel Grimalschi (2002) a realizat până în prezent 13 expoziţii personale de pictură şi grafică, în ţară şi străinătate, cu participare la numeroase expoziţii de grup.
Bogdan Ene (n. 1979), absolvent al Universităţii Naţionale de Artă, Bucureşti, Secţia Grafică, clasa Profesor Mircia Dumitrescu (2004) a deschis 9 expoziţii personale de pictură şi grafică, în ţară şi străinătate, participând la numeroase expoziţii de grup.
Expoziția este la dispoziția publicului în intervalul 2- 21 octombrie 2014, în fiecare zi de luni până vineri în intervalul orar 11:00- 19:00, iar sâmbăta în intervalul 11:00- 17:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15, Sector 1, București.

Lasă un răspuns