RAVI COLTRANE declarat SOLD OUT

Concertul pe care Ravi Coltrane îl va susține la Sala Radio, în data de 22 februarie, se anunță de pe acum SOLD OUT. Cu două săptămâni înainte de eveniment, o categorie de bilete este epuizată, interesul publicului pentru concert fiind foarte ridicat.În acest moment, se mai găsesc un număr limitat de bilete la Categoriile I și II, în rețelele Eventim.ro și IaBilet.ro.
RaviColtrane_SalaRadio copy
Născut la 6 august 1965 în Long Island, New York, dar crescut în Los Angeles, Ravi Coltrane (al cărui prenume a fost adoptat după acela al legendarului instrumentist indian la sitar Ravi Shankar) şi-a definit drumul în viaţă raportat în totalitate la arta sunetelor. Trăind din copilărie într-un ambient saturat de muzică (jazz, R&B, soul, muzică clasică etc.), a studiat în liceu clarinetul, dar începînd cu 1986 s-a concentrat asupra saxofonului ca student la Institute for the Arts din California. În perioada 1991-1993 Ravi Coltrane s-a alăturat celebrului baterist Elvin Jones (colaborator în anii ’60 al lui John Coltrane) în grupul acestuia numit „Jazz Machine”.
S-a stabilit la New York, colaborând cu interpreţi de prim rang între care bateristul Jack DeJohnnette, trompetistul Wallace Roney, pianiştii Geri Allen, Kenny Barron, Joanne Brackeen, saxofoniştii Joe Lovano şi Steve Coleman (promotor al conceptului M-Base) – cu acesta din urmă colaborînd la realizarea a nu mai puţin de şase discuri.După ce contribuise la aproape treizeci de seturi de înregistrări ca sideman pe lângă alţi muzicieni, Ravi Coltrane a realizat în 1998 propriul album ca lider, „Moving Pictures” (RCA Victor) urmat de alte două, cele intitulate „From the Round Box” (2000, RCA Victor) şi „Mad 6” apărut în 2002 sub sigla casei Sony Music. În paralel, Ravi Coltrane şi-a asumat rolul de trezorier/curator al familiei pentru materialele rămase în schiţe de la tatăl său, producînd astfel, în 2002, cvadruplul album „Legacy”, în fapt un studiu tematic al carierei lui John Coltrane.
A fost în acelaşi an co-producătorul reeditării de către casa de discuri Verve, într-o ediţie de lux, a lucrării „A Love Supreme”.
Ravi Coltrane a evoluat pe scenă, dar și în studio alături de pianiştii McCoy Tyner, Herbie Hancock, saxofoniştii Pharoah Sanders, Branford Marsalis, Michael Brecker, chitaristul Carlos Santana, bass-iştii Stanley Clarke, Christian McBride, bateristul Roy Haynes.
Concertul Ravi Coltrane de la București face parte din turneul european de promovare a albumului „Spirit Fiction” editat de celebra casă „Blue Note Records și este prezentat de Jazz Syndicate Live Sessions.” Proiectul este propus de artist sub titulatura „Ravi Coltrane Quartet”, în cadrul căruia admirabilul saxofonist este completat de alți trei muzicieni de excepție: David Virelles – pian, Dezron Douglas – bass şi Johnathan Blake – baterie.
„The Coltrane Quartet” a urcat pe scenă la Monterey Jazz Festival în 2001 şi 2013, la Montreux Jazz Festival din Elveţia şi Newport Jazz Festival în 2004, la Vienne Jazz Festival în 2005. Tot în 2005, în luna ianuarie, Ravi Coltrane a întreprins un turneu în India.Setlistul concertului din Capitală va conține și interpretări personale ale lucrărilor lui John Coltrane, tatăl artistului.

Organizator: Jazz Syndicate Live Sessions Recomandat de Magic FM Susținut de Adevărul și Dilema Veche

Lasă un răspuns