Strada de Carte

 

 

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CAROL I”

LANSEAZĂ 

 

 

Bucureşti, 14 septembrie 2011 – Timp de 7 zile, începând cu 17 septembrie, ora 17:00 şi până în 24 septembrie, ora 24:00, bucureştenii şi vizitatorii capitalei sunt invitaţi de BCUB să participe la evenimentul cultural în aer liber denumit STRADA DE C’ARTE. Astfel, în premieră str. C.A. Rosetti şi străzile Boteanu şi Golescu se transformă într-o zonă pietonală animată de teatru, de muzică, pictură, film, internet gratuit şi ateliere de creaţie pentru copii, de 14 edituri şi 14 birouri de arhitectură.

 

Lunar Biblioteca Centrală Universitară Carol I atrage 20.000 de tineri în sălile de lectură” a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al instituţiei. „Pentru ei, dar şi pentru toţi cei care iubesc arta, am pregătit o manifestare culturală în aer liber fără precedent, susţinută exclusiv de companiile private care au ales să investească resurse şi încredere într-un proiect aflat la prima ediţie” a completat Mireille Rădoi.

 

Amenajarea acestui spaţiu cultural, în plină stradă, a reprezentat un punct cheie pentru identitatea STRADA DE C’ARTE. Astfel, aceasta poartă semnătura biroului de arhitectură Tecon, unul dintre cele mai premiate birouri din România. Toate standurile de carte au fost create special pentru acest eveniment, plecând de la ideea de carte deschisă, cu un design simplu, funcţional, elegant şi mai ales unitar.

 

Pentru toţi cei care îşi doresc să experimenteze un eveniment cultural “altfel”, BCUB propune o abordare proaspătă a ideii de târg de carte, sub titulatura „legalizăm traficul de cultură”. Vizitatorii vor regăsi titluri de carte românească şi străină de la cele mai importante edituri şi vor afla care sunt cele mai semnificative lansări de carte ale sezonului. De asemenea, vor putea participa la seminarii de arhitectură, unde vor cunoaşte unele dintre cele mai tinere şi mai apreciate birouri de arhitectură din România. Aula BCUB va găzdui spectacole de teatru, concerte şi filme selectate de Transilvania Film, toate evenimentele fiind cu intrare liberă.

 

În paralel, organizatorii au pregătit şi o flotă de biciclete, dar şi internet wireless gratuit în tot perimetrul STRADA DE C’ARTE, graţie hot spoturilor oferite de ORANGE.

 

Zone de lounge au fost pregătite în plină stradă de Readers Cafe şi Libro Bistro, într-o amenajare de excepţie şi meniuri pe măsură, potrivite şi pentru cei mici, care sunt invitaţi să-şi manifeste creativitatea sub îndrumarea voluntarilor de la Institutul pentru Management şi Dezvoltare Durabilă.

 

Seara, după ce programul de studiu din BCUB ia sfârşit, vizitatorii sunt îndrumaţi să participe la tururi ghidate prin clădirile bibliotecii, de mare valoare arhitecturală, restaurate şi extinse, ce reunesc multă cultură şi istorie.

 

Pentru mai multe detalii legate de conţinutul şi programul manifestarii, vă aşteptăm pe site-ul www.stradadecarte.ro. După 17 septembrie site-ul se va îmbogăţi în fiecare seară cu imagini şi informaţii de peste zi.

 

# # #

 

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

 

Raluca Antonescu

Antonescu PR & Consulting

0741 199 889

www.antonescupr.com

 

Lasă un răspuns