Sapte dintr-o lovitura

Sapte dintr-o lovitura sau recenzie la piesa de teatru cu acelasi nume
(regia Lia Bugnar, Cu: Ilinca Manolache, Anghel Damian, Cătălin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole, Maria Obretin)

SAPTE DINTR-O LOVITURA

Sapte oameni care nu s-au mai vazut niciodata in viata lor se intalnesc la un casting pentru alegerea personajului principal dintr-o telenovela. Ei trebuie sa-si etaleze calitatile pe parcursul a trei zile in care sunt filmati permanent.
Fiecare personaj este captiv intr-o poveste din care spera sa evadeze castigand rolul si odata cu el bani – o viata lipsita de griji, faima si recunoastere.
Piesa m-a facut sa ma intreb ce s-ar fi intamplat daca, in loc sa se lupte pentru premiu, concurentii s-ar fi incurajat reciproc, daca in loc sa se instraineze unii de ceilalti si de ei insisi, s-ar fi sprijinit moral.
Sau daca pur si simplu ar fi facut alte alegeri.
Ce s-ar fi intamplat daca Fefe ar fi ales sa renunte la droguri in loc sa-l implore pe Bobo sa-i inapoieze pliculetul cu cocaina? Ea ar fi castigat un premiu mult mai important decat rolul: o viata noua.
Sau daca Gabi ar fi luptat in continuare in loc sa-si taie venele? Ar fi castigat un premiu mult mai important decat rolul: incredere in sine.
Fiecare dintre noi suntem unul dintre cei sapte concurenti. Putem evada din inchisoarea dramelor noastre mergand inainte. Alegand calea care pare mai grea pe moment, dar care ne va aduce libertatea. Alegand empatia in favoarea egoismului.

Recenzie de Iulia Radulescu

Lasă un răspuns