Încă o trupă din România în deschiderea concertului LED Apple : CMZ

Pe 15 februarie băieţii din trupa LED Apple, adevăraţi idoli ai scenei K Pop, vor concerta la Turbohalle, în cadrul celui mai aşteptat eveniment al începutului de an.

Alături de DSK, încă o trupă de street dance din România va completa programul serii cu un atractiv spectacol coregrafic: CMZ. Grupul înseamnă concretizarea pasiunii a şase adolescente pentru K Pop şi dans.

Concertul LED Apple este cu siguranţă evenimentul cel mai „fierbinte” al începutului de an: biletele din categoria VIP şi biletele Golden Circle pentru concertul LED Apple din 15 februarie s-au epuizat, cu mai bine de două luni înaintea datei concertului.

În prezent mai sunt în vânzare bilete pentru acces general, la preţul de 50 lei şi bilete LED Café, destinate însoţitorilor spectatorilor minori, care costă 20 de lei şi permit accesul într-o zonă de tip coffe-lounge. Biletele Led  Café nu permit accesul în perimetrul în care se va ţine concertul.

Publicul nu este singurul nerăbdător să ia parte la acest concert. Şi băieţii din formaţie abia aşteaptă întâlnirea cu fanii din România:

http://www.youtube.com/watch?v=Efa8xg04pm4

 

Trupa fenomen a scenei K Pop ajunge la Bucureşti pe 15 februarie şi va concerta la Turbohalle. Evenimentul este o premieră, nu doar pentru ţara noastră ci pentru întreaga Europa de est. De altfel, pentru showul ce îmbină într-o manieră explozivă muzica şi coregrafia, s-au cumpărat deja bilete din peste 20 de ţări. Printre acestea se numără atât teritorii îndepărtate, cum ar fi China, precum şi ţări mai apropiate, precum  Ungaria, Austria, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Slovenia şi Slovacia, în care s-au pus în vânzare bilete prin intermediul reprezentanţelor locale Eventim. Pentru concertul de la Turbohalle biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta, şi online pe www.biletoo.rowww.blt.rowww.bilet.rowww.bilete.ro, www.myticket.ro, www.iabilet.ro şi www.eventim.ro

 

 

Spectacolul începe la ora 19.00

 

Concertul LED Apple înseamnă primul pas către o punte culturală româno-coreeană pe segmentul muzică-divertisment şi reprezintă o colaborare cu Asociaţia Culturală Româno – Coreeană Han Kibun (ACRC).

 

Evenimentul este organizat de Kompas Events: www.kompasevents.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări bilete puteţi trimite mesaje pe adresa:  events@kompasevents.ro, iar update-uri constante găsiţi pe pagina de facebook a organizatorului

Lasă un răspuns