Vicleniile lui Scapino, o piesa savuroasa

Vicleniile lui Scapino
Comedie în trei acte, în proză

Comedia Vicleniile lui Scapino a fost jucată pe scena de la Palais-Royal duminică 24 mai 1671, dimpreună cu Sicilianul (ca reluare). E comedia cea mai veselă şi mai direct legată de inspiraţia populară.

Am avut onoarea si deosebita placere sa fiu invitata la spectacolul teatrului Masca,VICLENIILE LUI SCAPINO,spectacol ales pentru a marca a 25 a aniversare a teatrului .Un spectacol la care am ras cu lacrimi, la care am asistat la creatii actoricesti exceptionale, un spectacol unde textul scris de Moliere este inca iubit si jucat intr-un mod cu totul exceptional, desigur folosind adaptare de zile mari.

CE SPECTACOL!

Spectacolul ales face parte din COMEDIILE DE MARE SUCCES ALE MARELUI JEAN-BAPTISTE POQUELIN, cunoscut mai bine ca MOLIÈRE (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), unul dintre maeștrii satirei comice.
Multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite și în franceza actuală:in _Les Fourberies de Scapin_, actul II, scena 7, lui Géronte i se cere bani de rescumpărare pentru fiul său, pretinzându-se a fi ținut cu forța pe o galeră. El repetă, „Ce dracului căuta în acea galeră?” („Que diable allait-il faire dans cette galère?”) Cuvântul _galère_ este folosit în franceză de astăzi pentru a numi o „aventură împovărătoare, dureroasă“, adesea alături de acest citat din _Les Fourberies de Scapin_.

Deşi în textul original al lui Moliere subiectul în jurul căruia se
învârte acţiunea piesei este căsătoria unor cupluri tinere, în
„Scapino”, acesta devine un subiect minor. Atenţia este transferată,
iar partea leului nu revine servitorului viclean, ci tatălui, care pune
obstacole în calea căsătoriei fiului. Personajul este dezvoltat cu
umor şi cu introspecţie asupra condiţiei umane. Pe de altă parte,
Scapino îşi stie bine punctele forte şi cunoaşte în detaliu
slăbiciunile celorlaţi, iar judecata nu îi este umbrită nici de
încrederea în sine, nici de modestie. Umilirea înşelăciunii,
eşecul neacceptat, acordul forţat care întristează victimele se opun
bucuriei. Dar deznodământul lui Moliere declanşează mecanismele
reconcilierii şi se realizează un acord viabil între cei care au fost
în conflict în acţiunea dramatică. Cu siguranţă Moliere a vrut ca
publicul să fie fericit. El a înţeles că bucuria care îi
stăpâneşte pe oameni în timpul unei spectacol le poate reda
speranţa. Piesa a încântat publicul încă de la prima
reprezentaţie, acum 340 de ani !
Adesea numită „farsă”, piesa „Vicleniile lui Scapin” este
poate cea mai veselă comedie a lui Molière, de inspiraţie populară.
Derivat din arhetipul commediei dell’arte italiene, Scapin –
energic, descurcăreţ, optimist, superior stăpânilor săi – a
devenit un tip ce va fi regăsit în toată literatura dramatică de
după Molière, de la Regnard la Marivaux şi Beaumarchais.
Intriga piesei poartă o amprentă clasică. În absenţa taţilor,
Octave s-a căsătorit în secret cu Hyacinte şi Leandre s-a
îndrăgostit de Zerbinette. Însă taţii revin din călătorie cu
planuri de căsătorie pentru fiii lor. Scapin, valetul lui Leandre, le
sare în ajutor celor două tinere cupluri, aplicând o stratagemă
ingenioasă, cu înşelătorii şi deghizări, demonstrând că pentru
el nimic nu este imposibil. În cele din urmă, agerimea şi
inventivitatea valetului triumfă, astfel încât la petrecerea care
pune punct aventurilor, Scapin ocupă nici mai mult nici mai puţin
decât capul mesei…

Am regasit in teatru o trupa mai degraba tanara .Aniversarea de 25 ani
a fost serbata intr-un mod deosebit de specaculos ,fiind una dintre cele
mai interesante experiente teatrale la care am asistat.Textul atat de
cunoscut a fost pus in scena de un regizor atat de minunat incat as
putea crede ca e un adevarat vrajitor al regiei.Ma refer la
marele,talentatul si distinsul domn Mihai Malaimare care prin nu stiu ce
vraji a facut un spectacol greu de uitat. Desigur a fost ajutat de jocul
dumnezeiesc al actorilor care au reusit sa dea o lumina noua si o
stralucire deosebita textului marelui Moliere.
Un spectacol la care toti au ras cu lacrimi, creatiile actoricesti
fiind mult peste nivelul de asteptare,”un adevarat regal” oferit noua
specatorilor.

Oare cu cine sa incep?
Desigur cu Scapino,marele Nugnes Massimiliano, pe care nu e usor sa il
uiti datorita rolului atat de complex,a situatiilor atat de speciale, pe
care insa le joaca cu un talent desavarsit.L-as numi un adevarat MAESTRU
al scenei.
Apoi ma gandesc la cei doi actori mari care au jucat rolul unor tati
zgarciti , care cred ca pot hotari cum vor ei viitorul odraslelor
sale.Desigur ma refer la Gerone-Aurel Sorin Stoica si la
Argante-Valentin Mihalache,ambii facand roluri episodice,pline de
umor.Varsta nu i-a impiedicat sa joace roluri atat de dificile si pline
de incercari.BRAVO!
Apoi nu ii pot uita pe fiii acestora Octave-Robert Poiana si de Leandre-
Cristian Neacsu,ambii jucand rolul unor tineri indragostiti hotarati sa
isi infrunte viata cu demnitate,dar pusi in situatii delicate din care
nu pot iesi fara ajutorul lui Scapino.Frumos jucat!Felicitari!
Trec apoi la marele Eugen Fetescu care il joaca pe Silvestre, care insa
cu mult talent il ajuta pe Scapino in farsele sale fiind nevoit sa se
travesteasca ,travestire insa jucata de un adevarat maestru.
Apoi imi vin in minte rolurile lui Hyacinthe si Zerbinette, jucate cu
talent de Oana Dragnea si Ioana Rufu,roluri care au fost adevarate
provocari ,dar, jucate cu mult talent au fost duse la bun sfarsit.
Nerine, jucat de Laura Dumitrascu-Duica,a fost o alta provocare, in
sensul ca actrita a fost nevoita sa se transforme intr-o adevarata
nemtoaica si chiar a reusit.

Modul in care marele regizor a gandit sa puna in scena rolul JUSTITIEI,
care era in acele vremuri un adevarat IAD prin care nimeni nu dorea sa
treaca,este unul MAGNIFIC. Justitia apare reprezentata printr-o defilare
de MASTI, care folosind un text si o muzica adecvata isi arata puterea
lor atat de mare incat pot sa isi bata joc de orice si oricine.
Extraordinara scena! Oare chiar au trecut atatea sute de ani? Un moment
am crezut ca totul se petrece chiar astazi.
Aceasta punere exemplara in scena a rolului JUSTITIEI nu o poti uita
usor.

Acest grandios spectacol pe care MARELE si INEGALABILUL REGIZOR MIHAI
MALAIMARE ne-a dat ocazia sa il TRAIM alaturi de el si de trupa atat de
plina de talent a teatrului Masca, ne-a facut pe durata spectacolului sa
uitam de tot si toate, sa iubim mereu comedia, sa radem cu lacrimi,sa
apreciem munca titanica depusa de intreaga trupa actoriceasca .
Felicitari MAESTRE!
Felicitari talentati actori, care prin rolurile care v-au venit ca niste
manusi perfecte ,ne-ati facut aceasta seara atat de minunata!
În teatrul molieresc, Scapin e cel dintâi valet promovat la rangul de prim-rol. Energic, descurcăreţ, optimist, Scapin e superior
stăpânilor lui, întruchipând acel specific popular francez pe care-l vom regăsi în toată literatura dramatică de după Molière, de la Regnard la Marivaux şi la Beaumarchais.
Influenţele şi împrumuturile sunt numeroase în această farsă:
Cyrano de Bergerac, Rotrou, Larivey şi chiar Ariosto. Dar maniera
dialogului şi a îmbinării situaţiilor e cea a geniului molieresc în plină maturitate. Niciodată caracterul popular n-a ţâşnit mai
limpede, mai voios, decât în bastonada administrată de Scapin
bătrânului Géronte. Scena a stârnit indignarea lui Boileau,
credincios apărător al ortodoxiei clasice, care nu putea înţelege
farmecul acestei improvizaţii de geniu. Vicleniile lui Scapin s-au
bucurat de un succes răsunător încă de la primele spectacole.
Multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite și în franceza actuală:

* Un _tartuffe este un ipocrit, în special unul expunând
moralitate afectată sau evlavie religioasă.
* Statua Comandantului (_statue du Commandeur_) din Dom Juan este
folosit ca o comparație pentru rigiditate impecabilă (_raide comme la statue du Commandeur_).
* _Don Juan_ este folosit ca un calificativ de depreciere pentru
bărbații care seduc femeile cu motive ascunse, iar apoi le părăsesc.
* În _Les Fourberies de Scapin_, actul II, scena 7, lui Géronte
i se cere bani de rescumpărare pentru fiul său, pretinzându-se a fi ținut cu forța pe o galeră [27]. El repetă, „Ce dracului căuta în acea galeră?” („Que diable allait-il faire dans cette galère?”)
Cuvântul _galère_ este folosit în franceză de astăzi pentru a numi
o „aventură împovărătoare, dureroasă“, adesea alături de acest
citat din _Les Fourberies de Scapin_

Deşi în textul original al lui Moliere subiectul în jurul căruia se invârte acţiunea piesei este căsătoria unor cupluri tinere, în
„Scapino”, acesta devine un subiect minor. Atenţia este transferată, iar partea leului nu revine servitorului viclean, ci tatălui, care pune obstacole în calea căsătoriei fiului. Personajul este dezvoltat cu umor şi cu introspecţie asupra condiţiei umane. Pe de altă parte, Scapino îşi stie bine punctele forte şi cunoaşte în detaliu slăbiciunile celorlaţi, iar judecata nu îi este umbrită nici de încrederea în sine, nici de modestie. Umilirea înşelăciunii, eşecul neacceptat, acordul forţat care întristează victimele se opun bucuriei. Dar deznodământul lui Moliere declanşează mecanismele reconcilierii şi se realizează un acord viabil între cei care au fost în conflict în acţiunea dramatică. Cu siguranţă Moliere a vrut ca publicul să fie fericit. El a înţeles că bucuria care îi stăpâneşte pe oameni în timpul unei spectacol le poate reda speranţa. Piesa a încântat publicul încă de la primareprezentaţie, acum 340 de ani!
Adesea numită „farsă”, piesa „Vicleniile lui Scapin” este
poate cea mai veselă comedie a lui Molière, de inspiraţie populară.
Derivat din arhetipul commediei dell’arte italiene, Scapin –
energic, descurcăreţ, optimist, superior stăpânilor săi – a
devenit un tip ce va fi regăsit în toată literatura dramatică de
după Molière, de la Regnard la Marivaux şi Beaumarchais.
Intriga piesei poartă o amprentă clasică. În absenţa taţilor,
Octave s-a căsătorit în secret cu Hyacinte şi Leandre s-a
îndrăgostit de Zerbinette. Însă taţii revin din călătorie cu
planuri de căsătorie pentru fiii lor. Scapin, valetul lui Leandre, le sare în ajutor celor două tinere cupluri, aplicând o stratagemă
ingenioasă, cu înşelătorii şi deghizări, demonstrând că pentru
el nimic nu este imposibil. În cele din urmă, agerimea şi
inventivitatea valetului triumfă, astfel încât la petrecerea care
pune punct aventurilor, Scapin ocupă nici mai mult nici mai puţin
decât capul mesei…
…………………..
PREMIERA: 3 OCTOMBRIE 1958

VICLENIILE LUI SCAPIN

de Molière
traducerea: Aurel Baranga

Distribuţia:
Scapin: RADU VOICESCU
Sylvestre: FLORIN PIERSIC / VICTOR RADOVICI
Geronte: COSMA BRAŞOVEANU
Argant: DUMITRU CHESA
Octave: GHEORGHE POPOVICI POENARU
Leandre: GEORGE MOTOI / CONSTANTIN CONSTANTIN
Hyacinthe: NICOLETA ŞONEA / ATENA ZAHARIADE
Zerbinette: ZOE MUSCAN DRAGOMIRESCU
Carl: ION TEODORESCU
Doica: LEOPOLDINA BĂLĂNUŢĂ / VERA LAZĂR
Regia: DAVID ESRIG
Scenografia: S. BRISS …………………

Dupa 20 ani….Data premierei: 10 octombrie 1978
Spectacol realizat împreună cu Televiziunea Română
REGIA ARTISTICĂ: DOMNIŢA MUNTEANU
DECOR: VASILE ROTARU
COSTUME: RUXANDRA BÂRSAN
MUZICA: NICOLAE MORANCIU

[29]
1 [30] autor: Moliere Jean-Baptiste [31]
Prezentat de: ASOCIAŢIA CULTURALĂ DE TEATRU, MUZICĂ ŞI FILM
„DRACULA” [32]

Actor:
Ion Dichiseanu [33]
Valentin Uritescu [34]
Ileana Stana Ionescu [35]
Monica Davidescu [36]
Andrei Duban [37]
Ilinca Goia [38]
Dragoş Ionescu [39]
Răzvan Oprea [40]
Orodel Olaru [41]

Scenografie: Doru Zanfir [42]
Regizor: Dan Tudor [43]
Dacă aş fi spectator şi nu regizor, aş dori să văd „Scapino”
pentru că e un spectacol inedit, imprevizibil, amuzant şi modern.
Pentru că teatrul trebuie să fie oricând o alternativă la umorul de
proastă calitate, dar si pentru că pe scenă pot urmări artişti
îndrăgiţi, mari actori din generaţii diferite, care au pus umărul
pentru realizarea unui spectacol de teatru autentic, spune regizorul
spectacolului, Dan Tudor. Între numeroasele comedii vechi şi moderne,
„Vicleniile lui Scapino”, de Moliere, este o piesă reprezentativă,
scrisă după formula atemporală potrivit căreia tinerii
îndrăgostiţi, cărora li se opun părinţii, sunt ajutaţi de
servitori. În „mâinile” regizorului Dan Tudor, formula dobândeşte un
dinamism care generează o acţiune dramatică.

Deşi în textul original al lui Moliere subiectul în jurul căruia se
învârte acţiunea piesei este căsătoria unor cupluri tinere, în
„Scapino”, acesta devine un subiect minor. Atenţia este transferată,
iar partea leului nu revine servitorului viclean, ci tatălui, care pune
obstacole în calea căsătoriei fiului. Personajul este dezvoltat cu
umor şi cu introspecţie asupra condiţiei umane. Pe de altă parte,
Scapino îşi stie bine punctele forte şi cunoaşte în detaliu
slăbiciunile celorlaţi, iar judecata nu îi este umbrită nici de
încrederea în sine, nici de modestie. Umilirea înşelăciunii,
eşecul neacceptat, acordul forţat care întristează victimele se opun
bucuriei. Dar deznodământul lui Moliere declanşează mecanismele
reconcilierii şi se realizează un acord viabil între cei care au fost
în conflict în acţiunea dramatică. Cu siguranţă Moliere a vrut ca
publicul să fie fericit. El a înţeles că bucuria care îi
stăpâneşte pe oameni în timpul unei spectacol le poate reda
speranţa. Piesa a încântat publicul încă de la prima
reprezentaţie, acum 340 de ani !
Adesea numită „farsă”, piesa „Vicleniile lui Scapin” este
poate cea mai veselă comedie a lui Molière, de inspiraţie populară.
Derivat din arhetipul commediei dell’arte italiene, Scapin –
energic, descurcăreţ, optimist, superior stăpânilor săi – a
devenit un tip ce va fi regăsit în toată literatura dramatică de
după Molière, de la Regnard la Marivaux şi Beaumarchais.
Intriga piesei poartă o amprentă clasică. În absenţa taţilor,
Octave s-a căsătorit în secret cu Hyacinte şi Leandre s-a
îndrăgostit de Zerbinette. Însă taţii revin din călătorie cu
planuri de căsătorie pentru fiii lor. Scapin, valetul lui Leandre, le
sare în ajutor celor două tinere cupluri, aplicând o stratagemă
ingenioasă, cu înşelătorii şi deghizări, demonstrând că pentru
el nimic nu este imposibil. În cele din urmă, agerimea şi
inventivitatea valetului triumfă, astfel încât la petrecerea care
pune punct aventurilor, Scapin ocupă nici mai mult nici mai puţin
decât capul mesei…

Recenzie de Genoveva Popa

Lasă un răspuns