Program spectacole Teatrul Evreiesc de Stat | Luna aprilie

Sâmbătă, 1 aprilie, ora 19.00 – YENTL

Regia: Erwin Șimșensohn

DistribuțiaAlexandra Fasolă, Raluca Aprodu, Darius Daradici, Luana Stoica, Nicolae Călugarița, Nicolae Botezatu, Rudi Rosenfeld, Geni Brenda, Mirela Nicolau, Marius Călugărița, Viorel Manole, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Cristina Cîrcei, Mircea Dragoman, Natalie Ester, Veaceslav Grosu, Roxana Guttman, Anka Levana, Mihai Prejban, Cristina Pleşa, Dara Iovițu

În căutarea tainelor cunoașterii şi înțelepciunii, precum și a propriei identități spirituale și sexuale, Yentl traversează un hățiș de prejudecăți și obstacole de tot felul, sociale și morale. O poveste despre misterul aparențelor, despre decepțiile inimii și despre divina androginie a sufletului.

Duminică, 2 aprilie, ora 19.00 – NUNTĂ CU DIVORȚ

Regia: Dan Tudor

Distribuția: Viorica Bantaș, Mihai Ciucă, Geni Brenda, Veaceslav Grosu, Mircea Dragoman, Mihai Prejban, Neculai Predica, Arabela Neazi, Nicolae Călugărița, Mirela Nicolau

O fantezie comică, ce ilustrează modul cum se aranjau căsătoriile în familiile evreiești tradiționale, precum și binecunoscutele relații dintre soacră și ginere. O tânără pereche, căsătorită recent, este hărțuită permanent de soacră, care încearcă să scape de ginere folosindu-se de influența pe care o are asupra fiicei sale. Rămâne de văzut cine învinge în cele din urmă: perseverența și intrigile soacrei, sau dragostea dintre cei doi tineri? Comedie muzicală care prezintă cu umor și fantezie o lume de basm, un tărâm fermecat și fermecător…

Miercuri, 5 aprilie, ora 19.00 – VARȘOVIA: GHID TURISTIC

Regia: Eugen Gyemant

Distribuția: Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Natalie Ester, Rudi Rosenfeld, Viorica Bantaș

”O mamă şi fiul ei călătoresc spre Varşovia, pentru a încerca să obţină o clădire care a aparţinut familiei lor înainte de cel de-al doilea război mondial. Călătoria lor dezvăluie conflictul între generaţii, relaţiile lor cu tatăl care a murit cu ani în urmă şi ”lecţia” Holocaustului, atât pentru generaţia care l-a trăit, dar şi pentru generaţia mai tânără, care a simţit această experienţă îngrozitoare în copilărie. Varşovia din piesă este doar o fabulă. Ar fi putut fi, la fel de bine, Bucureşti sau Budapesta. Varşovia este trecutul pe care părinţii noştri îl poartă cu ei. Un trecut dificil, pe care ei nu vor fi în stare să îl uite, şi totuşi un loc de care, surprinzător, le este dor.” (Hillel Mitelpunkt)

Joi, 6 aprilie, ora 19.00 – AMANTUL

Regia: Vlad Stănescu

Distribuția: Maia Morgenstern, Mircea Rusu

”La ce oră vine amantul tău?” e întrebarea-capcană în jurul căreia se dezvoltă acţiunea spectacolului ”Amantul”. Comedie ironică, dar şi dramă obraznică, de un erotism seducător, a cuplului adulterin care flirtează periculos. Într-un duel intens, pervers, sado-masochist, Sarah şi Richard derutează, scandalizează, spulberă prin fantezia jocurilor erotice convenţiile sociale, teatrale, asumându-şi subtil toate ambiguităţile create de violenţa dorinţei şi de paradoxala excitaţie produsă de trădare. Oare e posibil să-ţi îndeplineşti toate fanteziile fără să înnebuneşti?!

Vineri, 7 aprilie, ora 19.00 – AZILUL AMANŢILOR

Regia: Dan Tudor

Distribuția: Mihai Ciucă, Viorica Bantaș, Cornel Ciupercescu, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Roxana Guttman, Cristina Cîrcei

Spectacolul ne spune povestea lui Harriet, care joacă pe degete doi bărbați, până când entorsa suferită de unul dintre ei riscă să-i dea peste cap delicata echilibristică. O mulțime de complicații care te scot din minți: ”Sunt iubita a doi bărbaţi”, spune Harriet. ”A fost un an tare greu pentru femeile întreținute“. O comedie turbulentă despre o femeie cu doi amanţi căsătoriţi şi despre aiuritoarele tribulații ale unui triunghi amoros ilicit, cu tendințe pentagonale. Atenție: în caz de râs, adresați-vă medicului sau farmacistului!

Duminică, 9 aprilie, ora 19.00 – TANGOU FINAL

Regia: Moshe Yassur

Distribuția: Maia Morgenstern, Tudor Istodor

Spectacolul prezintă povestea unei mari actrițe ce se confruntă, într-un moment de adevăr, cu umbrele și luminile propriei existenţe. Actriţa interpretează o fostă stea de cinema care ura ziariştii pentru că i-au distrus viaţa şi cariera, dar acceptă să dea un ultim interviu. Povestea este simplă, dar cu o mare încărcătură emoţională. Ea, fosta stea de cinema, este silită de false împrejurări să-şi dezvăluie trecutul tenebros unui ziarist care a idolatrizat-o, măcinat el însuşi de propriile complexe. Un interviu nonconformist, care nu va ajunge niciodată în paginile ziarului. Pentru că răzbunarea fostei dive va fi cruntă.

Marți, 11 aprilie, ora 19.00 – PĂPUȘARUL

Regia: Alexander Hausvater

Distribuția: Constantin Florescu, Rudi Rosenfeld, Nicolae Călugăriţa, Alexandra Fasolă, Natalie Ester, Anka Levana, Marius Călugăriţa, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Viorel Manole

Povestea vieţii unui celebru păpuşar supravieţuitor al unui lagăr de concentrare, care refuză să creadă că războiul şi coşmarul s-au încheiat şi care recreează în ascunzătoarea lui, cu ajutorul păpuşilor, lumea în care a trăit şi care i-a rămas vie în memorie. ”Spectacolul celebrează creativitatea umană, devenită unica modalitate necesară în lupta pentru supravieţuire. Refugiat într-un apartament din Berlinul postbelic, în compania marionetelor sale, Finkelbaum, fostul păpuşar din Lodz, intenţionează să dea un magistral spectacol de adio. Prin magie, membrii trupei sale, de mult decedaţi, reapar la repetiţiile cândva faimosului său teatru de păpuşi. Astfel, revine la viaţă un întreg univers în care regăseşti toate acele sentimente şi calităţi umane pe care niciun lagăr de concentrare n-a reuşit vreodată să le extermine: dragostea, curajul, onoarea, şi mai ales bucuria creaţiei… Am căutat să combin muzica şi coregrafia, teatrul de marionete. Textul este interpretat în română, rusă, poloneză, engleză, idiş şi germană.” (Alexander Hausvater)

Miercuri, 12 aprilie, ora 19.00 – PĂPUȘARUL

Regia: Alexander Hausvater

Distribuția: Constantin Florescu, Rudi Rosenfeld, Nicolae Călugăriţa, Alexandra Fasolă, Natalie Ester, Anka Levana, Marius Călugăriţa, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Viorel Manole

Povestea vieţii unui celebru păpuşar supravieţuitor al unui lagăr de concentrare, care refuză să creadă că războiul şi coşmarul s-au încheiat şi care recreează în ascunzătoarea lui, cu ajutorul păpuşilor, lumea în care a trăit şi care i-a rămas vie în memorie. ”Spectacolul celebrează creativitatea umană, devenită unica modalitate necesară în lupta pentru supravieţuire. Refugiat într-un apartament din Berlinul postbelic, în compania marionetelor sale, Finkelbaum, fostul păpuşar din Lodz, intenţionează să dea un magistral spectacol de adio. Prin magie, membrii trupei sale, de mult decedaţi, reapar la repetiţiile cândva faimosului său teatru de păpuşi. Astfel, revine la viaţă un întreg univers în care regăseşti toate acele sentimente şi calităţi umane pe care niciun lagăr de concentrare n-a reuşit vreodată să le extermine: dragostea, curajul, onoarea, şi mai ales bucuria creaţiei… Am căutat să combin muzica şi coregrafia, teatrul de marionete. Textul este interpretat în română, rusă, poloneză, engleză, idiş şi germană.” (Alexander Hausvater)

Vineri, 14 martie, ora 19.00 – ŞOFER, PICTOR

Regia: Alexandru Dabija

Distribuția: Maia Morgenstern, Lucian Iftime

Mira este pictor. După patruzeci de ani de cariera artistică în America de Sud, revine în Israel, în casa copilăriei sale. Acasă, Mira descoperă că fratele i-a murit, iar în locul lui trăieşte prietenul acestuia, Aaron – şofer de camion, care şi-a pierdut memoria din cauza unui accident. „Şofer, pictor” rămâne până în ziua de azi una dintre piesele cele mai dragi inimii mele. A fost scrisă când tatăl meu, pictor, era pe moarte şi constituie un omagiu adus lui şi diverselor laturi expresive ale personalităţii sale. (Hillel Mitelpunkt)

Miercuri, 19 martie, ora 19.00 – MUSCA SPANIOLĂ

Regia: Andrei Muteanu

Distribuția: Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Cabiria Morgenstern, Cornel Ciupercescu, Anka Levana, Nicolae Botezatu, Marius Călugărița, Mircea Dragoman, Rudi Rosenfeld, Lucia Maier / Maia Morgenstern, Mihai Prejban, Dorina Păunescu, Ruxandra Dragomir

Ce se poate întâmpla atunci când distinşii reprezentanţi ai elitei unui oraș se confruntă, douăzeci şi cinci de ani mai târziu, cu consecinţele aventurilor din tinerețe, comise împreună cu… ”musca spaniolă”, frumoasa şi seducatoarea dansatoare de flamenco?! Vă invităm să renunţaţi la prejudecăţi şi să savuraţi o comedie plină de coride, sarabande, mascarade groteşti şi… muştar, care provoacă sughiţuri de plăcere, dincolo de cele mai onorabile aparenţe ale decenţei. ”Musca spaniolă” este o farsă isterică a cărei intrigă amuzantă are calitatea de a acționa ca un drog plăcut asupra spectatorilor. La fel ca afrodisiacul, îi aduce în transă, îi farmecă la fiecare răsturnare de situaţie şi-i încântă prin replicile spirituale şi bufoneriile pe care personajele – păpuşi burgheze obsedate doar de bani şi sex – și le joacă reciproc.

Joi, 20 martie, ora 19.00 – BUCUREȘTI 41 TUR-RETUR

Regia: Alexandru Berceanu

Distribuția: Anka Levana, Marius Rizea, Liviu Lucaci, Andrei Bibire, Mircea Dragoman, Monia Pricopi, Cristina Cîrcei, Mihai Prejban, Darius Daradici, Mihai Ciucă, Viorica Bantaș

Spectacolul va conduce spectatorii prin istoria Bucureștiului anului 1941, le va prilejui  întâlnirea cu personaje precum Nae Ionescu și Contesa Waldeck, sau  Rabinul Guttman și Mihail Sebastian.

Vineri, 21 martie, ora 19.00 – ÎN VIZITĂ LA DOMNUL GREEN

Regia: Erwin Șimșensohn

Distribuția: Virgil Ogășanu, Tudor Istodor

Jeff Baron – scriitor american – a scris romane, piese de teatru, librete pentru operă, comedii şi drame pentru principalele reţele de televiziune americane. Filmele sale de scurt metraj au fost premiate şi prezentate în festivaluri internaţionale de film. ”În vizită la Domnul Green”, cea mai cunoscută piesă a sa, a fost jucată în 43 de ţări și tradusă în 23 de limbi. Printre numeroasele premii obţinute amintim ”KulturPreis Europa”, ”Inthega Prize” (Germania) şi ”Premiul pentru Cea Mai Bună Piesă” (Grecia, Mexic, Turcia, Israel, Chile şi Uruguay). Un bătrân evreu văduv din Manhattan a renunţat să se mai bucure de viaţă, trăind într-o izolare fizică şi spirituală autoimpusă. Întâlnirea cu Ross, un tânăr sofisticat, provoacă incursiuni în trecut, aduce la suprafață vechi secrete de familie și sentimente reprimate. O poveste captivantă cu  final neașteptat și emoționant…

Duminică, 23 martie, ora 11.00 – MIC ȘI-AL DRACU’

Regia: Maia Morgenstern

Distribuția: Maia Morgenstern, Valentin Roșca

O comedie apetisantă cu bancuri, poezii și anecdote, poante, calambururi și rime vesele  scrise de Ion Pribeagu. Această formidabilă mașină de creat umor, care a fost Ion Pribeagu, ne-a înveselit viața, fiind mereu proaspăt, aducând în lumea noastră cotidiană, standardizată, plină de plictis, banalitate, ipocrizie și aburi de benzină, bucuriile zâmbetului. Un dublu recital al celor doi protagonişti – actriță și balerin – construit în jurul versurilor jucăușe și obraznice, care atacă moravurile de acum 70 ani. Adică aceleași de acum, şi la fel de criticabile!

Duminică, 23 martie, ora 19.00 – JOCUL REGILOR

Regia: Felix Alexa

Distribuția: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Andrei Finți

Ce ar trebui să facă o femeie când este asaltată de doi nebuni? Primul îi salvează trupul, cel de-al doilea îi deschide sufletul. Primul este generos, bogat, mărinimos, iar cel de-al doilea este spiritual și plin de farmec. Primul este isteric; în schimb, cel de-al doilea este coleric. Primul te amenință că se va sinucide, cel de-al doilea că se va lăsa ucis de naziști. Ce poate face o femeie care ține, în egală masură, la amândoi? Piesa lui Kohout este scrisă cu ironie, subtilitate și umor negru. Există o anumită nebunie tragi-comică în reacţiile tuturor personajelor din acest spectacol. Dramele reale se amestecă cu ridicolul situațiilor, minciunile cu adevărul, şi numai astfel ”jocul vieții” devine complet.

Lasă un răspuns